Prioritatea de investitii 3.1 : Sprijinirea eficientei energetice

Axa prioritară 3 – Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon

Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor

 

Operatiunea B – Clădiri publice

 

 

  • I. BENEFICIARI ELIGIBILI

 

Beneficiarii proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte pot fi:

Autoritățile publice centrale: ministerele, alte organe de specialitate care se organizează din subordinea Guvernului ori a ministerelor, instituțiile publice din subordinea Guvernului ori a ministerelor, autorităţile administrative autonome (înființate prin legi organice);

Autoritățile și instituțiile publice locale:

– Unitățile Administrativ Teritoriale, inclusiv sectoarele Municipiului București (UAT comună, oraș, municipiu, județ, Municipiul București și subdiviziunile administrativ-teritoriale ale acestuia (sectoarele Municipiului Bucureşti),

definite conform Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare;

– Instituțiile publice și serviciile publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean (finanțate din bugetul local), aflate în subordinea unităților administrativ teritoriale;

– Instituția prefectului, definite conform Legii administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legii nr. 340/2004 privind institutia prefectului, cu modificările și completările ulterioare.

Parteneriatele între entitățile de mai sus, în conformitate cu prevederile legale.

  • II. CHELTUIELI ELIGIBILE
  1. Cheltuieli pentru amenajarea terenului

1.1. Amenajarea terenului – se includ cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului şi care constau în demolări, demontări, dezafectări, defrişări, evacuări materiale rezultate, devieri reţele de utilităţi din amplasament, sistematizări pe verticală, drenaje, epuismente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru investiţia de bază).

1.2. Amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială – se includ cheltuielile efectuate pentru lucrări şi acţiuni de protecţia mediului, și aducerea la starea inițială, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci, reamenajare spaţii verzi.

  1. Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

Se includ cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic, ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi.

  1. Cheltuieli pentru proiectare şi asistență tehnică

Sunt eligibile cumulat, în limita a 10% din valoarea cheltuielilor eligibile finanțate în cadrul capitolul 4 „Cheltuieli pentru investiția de bază”:

3.1. Studii de teren – studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice şi de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiţie.

3.2. Obţinere avize, acorduri, autorizaţii:

a) obţinerea/prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism;

b) obţinerea/prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare;

c) obţinerea avizelor şi acordurilor pentru racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie etc;

d) obtinerea certificatului de nomenclatură stradală și adresă;

e) întocmirea documentaţiei cadastrale, obţinerea numărului cadastral provizoriu şi înregistrarea imobilului în cartea funciară;

f) obţinerea acordului de mediu;

g) obţinerea avizului PSI;

h) alte avize, acorduri şi autorizaţii.

3.3. Proiectare şi inginerie:

a) elaborarea documentelor;

b) expertiză tehnică;

c) audit energetic (inclusiv certificat de performantaţă energetică a clădirii la finalizarea lucrărilor) și documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, proiect tehnic, detalii de execuţie, verificarea tehnică a proiectării;

d) elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiție (documentații ce stau la baza emiterii avizelor și acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaţii urbanistice, studii de impact, studii/expertize, etc).

3.4.  Consultanţă

a) plata serviciilor de consultanţă la elaborarea cererii de finantare și a tuturor studiilor necesare întocmirii acesteia (inclusiv cheltuieli cu întocmirea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a emisiilor de CO2) ce vizează realizarea de proiecte care pot fi implementate prin POR 2014 – 2020);

b) plata serviciilor de consultanţă în domeniul managementului proiectului;

c) serviciile de consultanţă la elaborarea, organizarea și derularea procedurilor de achiziție.

  1. Cheltuieli pentru investiţia de bază

4.1. Construcţii şi instalaţii

a) Cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;

b) Cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a sistemului de încălzire / a sistemului de furnizare a apei calde de consum;

c) Cheltuielile cu lucrările ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu;

d) Cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/ modernizare sistemelor de climatizare, ventilare naturală și ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior;

e) Cheltuielile cu lucrările de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în clădiri;

f) Cheltuielile cu lucrări de management energetic integrat pentru clădiri și alte activități care conduc la realizarea obiectivelor proiectului;

4.2. Dotări (se includ utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu și fără montaj, dotări, active necorporale):

– cheltuielile pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice, precum şi a celor incluse în instalaţiile funcţionale, inclusiv cheltuielile aferente montajului utilajelor tehnologice şi al utilajelor incluse în instalaţiile funcţionale,

– inclusiv reţelele aferente necesare funcţionării acestora;

– cheltuielile pentru achiziţionarea utilajelor şi echipamentelor care nu necesită montaj, precum şi a echipamentelor şi a echipamentelor de transport tehnologic;

– Se cuprind cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria mijloacelor fixe, sunt necesare implementarii proiectului şi respectă prevederile contractului de finanţare.

Nu sunt eligibile cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria obiectelor  de inventar.

4.3. Construcţii, instalaţii și dotări (utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu sau fără montaj, dotări, active necorporale) aferente măsurilor conexe, care nu conduc la creșterea eficienței energetice

Chetuielile aferente măsurilor conexe care contribuie la implementarea proiectului sunt eligibile în limita a 15% din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente Cap. 1, Cap. 2, Cap. 4 (punctul 4.1, punctul 4.2) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din Bugetul proiectului și se referă la:

– repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii;

– repararea/construirea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;

– demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;

– refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;

– repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;

– repararea/înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci şi/sau a colectoarelor de canalizare menajeră şi/sau pluvială din subsolul clădirii până la căminul de branşament/de racord, după caz;

– măsuri de reparaţii/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul;

– crearea de facilităţi/ adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces);

– lucrări de recompartimentare interioară;

– procurarea şi montarea lifturilor în cadrul unei clădiri prevăzute din proiectare cu lifturi (care are casa liftului, dar care nu are montate lifturile respective) sau în cazuri argumentate tehnic și funcțional-arhitectural

– lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU;

– reabilitarea/ modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;

– lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre).

  1. Alte cheltuieli

5.1. Organizare de şantier

5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier

– construirea provizorie sau amenajarea, la construcţiile existente, de vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, rampe de spălare auto, depozite pentru materiale, fundații pentru macarale;

– branşarea la utilităţi, racorduri, panouri de prezentare, pichete de incendiu (după caz), reţele electrice de iluminat şi forţă, căi de acces;

– cheltuielile de desfiinţare a şantierului;

– montajul utilajelor şi echipamentelor necesare desfăşurării activităţii;

– cheltuielile aferente construcțiilor provizorii pentru protecția civilă.

5.1.2. Cheltuieli conexe organizării de şantier

– obţinerea autorizaţiei de construire/ de desfinţare aferente lucrărilor de organizare de şantier;

– taxe de amplasament;

– închirieri semne de circulaţie, contractele de asistenţă cu poliţia rutieră;

– contractele temporare cu furnizorii de utilităţi şi cu unităţile de salubrizare;

– taxă depozit ecologic;

– costurile apei şi energiei electrice utilizate în incinta organizării de şantier pe durata de execuţie a lucrărilor.

5.2. Comisioane, cote si taxe

Se cuprind: cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru controlul calității lucrărilor de construcție, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize şi autorizaţia de construire/desfiinţare.

5.3. Cheltuieli diverse şi neprevăzute

Se consideră eligibile dacă sunt detaliate corespunzător prin documente justificative şi doar în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor eligibile cuprinse la capitolele 1, 2 și 4.

  1. Cheltuieli de informare și publicitate

Cheltuieli cu activitățile obligatorii de informare și publicitate aferente proiectului sunt eligibile în conformitate cu prevederile contractului de finanţare, în limita a 10000 lei (inclusiv TVA).

  1. Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern

Cheltuielile de audit financiar extern în limita maximă a 5000 lei (inclusiv TVA)/raport de audit financiar trimestrial (aferent activităţilor ce pot fi auditate în trimestrul respectiv).

Atunci când același beneficiar desfășoară mai multe proiecte în același timp sau un proiect primește finanțare sub diferite forme de sprijin sau din diferite fonduri, auditorii verifica potențiala dublă finanțare a unei cheltuieli.

III. CHELTUIELI NEELIGIBILE

  1. cheltuielile prevăzute la art. 13 din HG. Nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin FEDR, FSE, FC 2014-2020;
  2. cheltuielile privind costurile de funcționare și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect (cheltuielile pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar se vor încadra în buget pe linia bugetară Construcții și instalații (ca si cheltuieli neeligibile));
  3. cheltuielile aferente investiției, de tipul celor descrise mai sus, într-o clădire tip centrală termică sau alt corp anexă existent (grup sanitar, cantină, magazie, depozit aferent centralei termice etc.) care deservește clădirea/clădirile principală/e și care are o suprafață totală utilă cel mult egală cu 250 mp;
  4. cheltuielile pentru construirea de clădiri noi care adăpostesc centrale termice, ca urmare a cerințelor ISU;
  5. cheltuielile privind costuri administrative;
  6. cheltuielile de personal;
  7. cheltuielile financiare, respectiv prime de asigurare, taxe, comisioane, rata și dobânzi aferente creditelor;
  8. contribuția în natură;
  9. Amortizarea;
  10. cheltuielile cu leasingul prevăzute la art. 9 din HG nr. 399/2015;
  11. cheltuielile cu achiziţionarea autovehiculelor si a mijloacelor de transport, aşa cum sunt ele clasificate în Subgrupa 2.3. „Mijloace de transport” din HG 2139/2004;
  12. cheltuielile privind achiziţia de dotări / echipamente second-hand;
  13. amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată, dobânzi;
  14. dotări din categoria obiectelor de inventar.

 

IV. COFINANTARE

Regiune autorități și instituții publice locale autorități publice centrale
Cote suportate de   UE    BS     Solicitant    UE            BS           Solicitant   
Bucuresti-Ilfov   80%    18%           2%   80%   N/A       20%
Celelalte   85%    13%           2%   85%   N/A        15%

În cazul proiectelor depuse în parteneriat, ratele de co-finanțare mai sus-menționate se aplică fiecărui membru al parteneriatului pentru cheltuielile eligibile aferente acestuia.

În cazul unui parteneriat între una sau mai multe autorității publice centrale și una sau mai multe autorități publice locale, cota de contributie proprie la valoarea totală eligibilă la nivelul proiectului va fi stabilită ca urmare a aplicării diferențiate a cotelor de contribuții aferente fiecărei categorii de Solicitanți-membrii din cadrul parteneriatului astfel:

– 20% în cazul autorităților publice centrale din regiunea de dezvoltare BI și respectiv 15% în cazul autorităților publice centrale din celelalte 7 regiuni de dezvoltare;

– 2% în cazul autorităților și instituțiilor publice locale.

  • V. CRITERII ELIGIBILITATE
  • A. Eligibilitate solicitanti
  1. Solicitanții eligibili se încadrează într-una din următoarele situații:
  1. dețin (în proprietate publică sau administrare) și ocupă (își desfășoară activitatea) o clădire publică (inclusiv în cadrul parteneriatelor);
  2. dețin (în proprietate publică sau administrare) o clădire publică care este ocupată (în care își desfășoară activitatea) de aceștia și/sau de alte entități publice din categoria autorităților publice centrale, autorităților și instituțiilor publice locale sau, în cazul parteneriatelor, dețin (în proprietate publică sau administrare) o clădire publică care este ocupată (în care își desfășoară activitatea) de cel puțin unul dintre membrii parteneriatului și/sau de alte entități publice din categoria autorităților publice centrale, autorităților și instituțiilor publice locale.
  1. Solicitantul si/sau reprezentantul legal, inclusiv partenerul si/sau reprezentantul sau legal, daca este cazul, NU se incadreaza in nici una din situatiile prezentate in Declaratia de eligibilitate;
  2. Drepturi asupra imobilului (cladire si teren), obiect al proiectului, la data depunerii cererii de finantare, precum si pe o perioada de minim 5 ani de la data platii finale, pentru care poate fi acordat dreptul de executie a lucrarilor de constructii, in conformitate cu legislatia in vigoare, si sunt mentionate in ghidul general, cu exceptia superficiei si concesiunii.

Pentru aceste tipuri de proiecte, solicitantul la finanțare trebuie să demonstreze:

– dreptul de proprietate publică;

– dreptul de administrare a imobilului aflat în proprietate publică conform legislației în vigoare.

În cazul proprietății, înscrierea dreptului de proprietate trebuie să fie definitivă.

În cazul administrării se face referire la dreptul de administrare, ca drept real, aferent proprietăţii publice, prevăzut de art. 866 şi urm. din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil Codul.

Sunt neeligibile proiectele (cererile de finanțare) care implică :

– construirea de clădiri noi, cu excepția proiectelor (cererilor de finanțare) care implică construirea de clădiri care adăpostesc centrale termice, ca urmare a cerințelor ISU privind măsurile de prevenire a incendiilor la exploatarea instalațiilor de încălzire locală și centralizată;

– numai lucrări care nu se supun autorizării;

– numai dotarea.

Nu sunt eligibile proiectele care propun exclusiv realizarea de lucrări fără autorizație de construire.

B. Eligibilitatea proiectului, a componentelor individuale care il compun, precum si a activitatilor

  1. Concordanta cu documentele strategice relevante:

Un proiect este eligibil din acest punct de vedere dacă documentele strategice se adresează domeniului reducerii emisiilor de CO2/ creșterii eficienţei energetice şi includ măsuri de creştere a eficienţei energetice pentru clădirile publice (fără a fi neapărat specificate categoriile/tipurile de clădiri publice).

2. Incadrarea valorii totale a cererii de finantare in limitele valorilor minime si maxime pentru operatiunea B – Cladiri Publice:

– Valoare minima eligibila: 100 mii euro;

– Valoare maxima eligibila: 25 milioane euro

*Criteriul cu privire la valoarea minima nu se menține pe perioada de implementare și durabilitate a investiției.

  1. Perioada de implementare a activitatilor proiectului nu depaseste 31 decembrie 2023.
  2. La finalul implementarii proiectului trebuie atins un nivel de minim 10% din consumul total de energie primara care este realizat din surse regenerabile de energie (la nivel de proiect).
  3. Cladirea este construita pana la sfarsitul anului 1999.
  4. Cladirea propusa nu a mai beneficiat de finantare publica in ultimii 5 ani inainte de data depunerii cererii de finantare si nu beneficiaza de fonduri publice din alte surse de finantare pentru aceleasi lucrari de interventie/ activitati aferente operatiunii care sunt realizate aspura aceleiasi infrastructure/ aceluiasi segment de infrastructura.
  5. Proiectul trebuie să se încadreze în obiectivele priorității de investiții finanțate prin POR 2014-2020.

Acțiunile sprijinite în cadrul acestei operațiuni vizează:

a) Măsuri de creștere a eficienței energetice în clădirile publice.

Toate aceste măsuri trebuie să fie fundamentate, după caz, în raportul de expertiză tehnică şi/sau în raportul de audit energetic, care apoi se detaliază în DALI și proiectul tehnic;

b) Măsuri conexe care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită  finanțare (care nu conduc la creșterea eficienței energetice) includ lucrari de intervenție/activități aferente investiției de bază.

8. Cladirea nu este incadrata in clasa I de risc seismic (cladire cu risc ridicat de prabusire) sau clasa II de risc seismic (cladie care sub efectul cutremurului poate suferi degradari structural majore).

9. Interventiile propuse pentru cladire conduc la un nivel al consumului anual specific de energie primara, respectiv un nivel anual specific al emisiilor de CO2, care nu poate depasi valorile mentionate ghid.

10. Proiectul propus spre finantare nu trebuie sa fie incheiat in mod fizic su implementat integral inainte de depunerea cererii de finantare, indiferent daca toate platile aferente au fost realizate sau nu de beneficiar.

11. Cladirea nu este clasata/ in curs de clasare ca monument istoric aflata in patrimonial UNESCO, in patrimonial cultural national, in patrimonial cultural local din mediul urban si rural, dar se accepta o cladire/ cladiri amplasate intr-o zona de protective a monumentelor istorice si/sau in zone construite protejate conform legii.

12. Cladirea nu este utilizata ca lacas de cult sau pentru alte activitati cu caracter religios.

13. Cladirea nu este o constructie cu caracter provizoriu prevazuta a fi utilizate pe o perioada de pana la 2 ani, nu este cladire industriala, nu este atelier sau cladire din domeniul agricol, cladirea publica nu este utiliata/ destinata a fi utilizata mai putin de 4 luni pe an.

14. Cladirea nu este din tipul cladirilor de locuit colective sau asimilate acestora, cu exceptia:

– Penitenciarelor;

– clădirilor cu destinație de locuințe sociale (definite conform Legii locuintei nr. 114/1996, republicată);

– clădirilor în cadrul cărora sunt furnizate servicii sociale aflate în proprietatea publica/administrarea unui UAT comună, oraș, Municipiul București și subdiviziunile administrativ – teritoriale ale acestuia, sectoarele ale Municipiului București, județ, de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice;

– căminelor aferente instituțiilor de învățământ.

  1. Cladirea este independenta structural, cu o suprafata utila mai mare de 250 mp.
  2. Proiectul nu vizeaza doar o unitate de cladire, ci va cuprinde intreaga cladire.
  3. In cazul in care, anumite suprafete din terenul aferent imobilului au fost inchiriate/ date in folosinta gratuita/ concesionate unor persoane juridice, este indeplinita conditia ca respectivele limite ale dreptului de proprietate sa nu fie incompatibile cu realizarea activitatilor/ implementarea proiectului.
  4. Proiectul nu intra sub incidenta ajutorului de stat sau in cadrul acestuia nu sunt identificate elemente de natura ajutorului de stat.

  • VI. ALTE ASPECTE
  • Pentru prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B – Clădiri publice, prin prezentul Ghid se lansează două apeluri de proiecte
  • Cod apel: POR/106/3/1 pentru regiunea București Ilfov, titlu apel: POR/2016/3/3.1/B/1/BI;
  • Cod apel: POR/97/3/1 pentru celelalte 7 regiuni, titlu apel: POR/2016/3/3.1/B/1/7 REGIUNI.
  • Data și ora deschiderii cererii de proiecte: 28.02.2017, ora 10:00
  • Data și ora deschiderii cererii de proiecte: 28.08.2017, ora 10:00
  • Cererile de finanțare depuse în primele trei luni ale apelului vor parcurge etapele de verificare a conformității administrative și eligibilității și evaluare tehnică și financiară, urmând a fi direct contractate cele care au obținut cel puțin 80 de puncte (pragul de calitate) și care se încadrează în alocarea financiară disponibilă pentru acest apel. Dacă alocarea financiară disponibilă nu este acoperită, restul proiectelor care au obținut între 60 și 79 de puncte, vor fi menținute în competiția cu proiectele din lunile următoare.

Proiectele care obțin mai puțin de 60 de puncte sunt respinse.